vallombreuse

http://www.photomagazine.ro/%E2%80%9Epeuples%E2%80%9D/#.UJGh86purJI.facebook

Seria invataturilor

   Am invatat multe in vara asta incepand din martie de cand am facut primele iesiri sportive dar si de contact cu ruralul si apoi intalnind oameni ce mi-au impartasit din experienta lor, si mai cu seama revederea cu Ovidiu care a avut rabdare sa-mi povesteasca istorie si filozofie, dorind totodata sa experimenteze noi trairi directe in natura salbatica.
   Nu voi scrie tot aici dar referindu-ma la traditional sint tot mai convins ca majoritatii le este indiferent sa invete sa separe autenticul de copie, arhaicul de vechi si invechit, pe scurt valoarea de nonvaloare. Si da, fara sa invatam despre asta nu avem de unde sti; uneori intuim dar pe termen lung ne vom trezi tot mai confuzi, daca nu citim si nu ne documentam. Apoi ar trebui sa-ntelegem cum se impleteste sacrul cu viata zilnica intr-un spatiu rural si cum s-ar cuveni sa se petreaca, cum am putea utiliza si continua experienta traditionala. Da, uite asa imi veni acum urmatorul plan-proiect ce l-as realiza; o documentare filmata despre partea practica si teoretica in comportamentul oamenilor de la tara in modul lor de a se raporta la divinitate, biserica, morala, munca si datorie tot din perspectiva sacra; radiografii din cateva locuri mai reprezentative ale tarii, fiecare cu influentele ei culturale si economice.
   Si inca o data aceeasi intrebare, de ce e important ? Pentru armonie. Viata si aspiratiile urbane trebuie sa fie in armonie cu evolutia tehnologica dar si cu mostenirea culturala. Axa raportarilor este drumul adevarului iar validarea lui se face in raport cu Divinitatea.

o problema moderna

Arabella a scis:

 „Sa traim macar o zi in ritmul naturii, sa nu ne mai temem de fiecare coaja de nuca ori aripa de tantar de pe drum. Haide sa ne trezim devreme, sa alergam ori sa ne oprim, cu blandete, firesc... Hai sa nu ne mai lasam coplesiti de valtoarea zilelor, de morisca vietii... si daca masinariile vor suna sa le lasam sa sune pana vor ragusi. Si daca clopotul va suna, de ce ne-am grabi?” (Henry David Thoreau)

1817-1862, adica o problema inca moderna.

Stim cu totii despre perioadele epocilor primitive ca oamenii aveau o relatie combinata intre supunere-respect dar si stapanitor fata de natura. Era mediul lor de cunoastere evolutie supravietuire. Mistificau uneori ceea ce nu cunosteau astfel erau constienti de raportul de forte univers-natura-om-fiinta.

Cred ca ruperea de natura s-a petrecut o data cu aparitia sclaviei cand omul era indepartat de firea lui libera. Practicand exercitiul supunerii omului cu forta, s-a ajuns ca in timpurile noastre sa devenim dornici de a fi supusii unui sistem care pe bani de nimic ne cumpara, cu tot acordul si din propria noastra dorinta. Romanii (sau dacii, tracii etc), popor de agricultori si oieri ar trebui sa se prinda mai repede cum sta treaba dar o alta forma de sclavie a pus stapanire pe om, aceea de a fi supus banilor, care are acelasi efect de dezumanizare. Abordez fugitiv ca un raspuns intr-o pauza de 10 minute si ma reped ca la un fel de concluzie, observand ca oamenii nu mai iubesc natura. Chiar daca sint atrasi de ea se folosesc de natura ca de-o prostituata doar satisfacnadu-si nevoile bazice primare si ignora in totalitate orice relatie constienta de iubire si respect.

Generalizez pt. ca e vorba de toti in acest subiect deschis de Arabella iar in particular am motive sa sper ca nu e totul pierdut pentru ca exista oameni care se exprima in felul lor (prin sporturi, activitati ecologice, asociatii de montaniarzi etc) si care prin acestea transmit si chiar ii contamineaza pe ceilalti in idea ca sintem un organism viu toti oamenii-natura, iar convietuirea se poate realiza doar prin deschidere, inteligenta, dragoste si responsabilitate asumate de fiinta ce se autointituleaza homo sapiens sapiens (fiinte vii inteligente)

1 Mai prin Trascau

Acum petrecand doua zile scurte si concentrate m-am simtit doar turist. Am perceput localnicii bine asezati la casele lor, stabili si stapani pe ceea ce sint si fac.

            Traseul propus era preponderent nou pentru mine, mai putin intrarea in zona muntoasa dinspre Manastirea Rameti catre Cheile Rametului. Trebuia sa-l parcurgem pe sus pe creasca numita Brana Caprelor. Curiozitatea si vitejia baieteasca ne-a atras catre adancul cheilor prin vale; parea a fi o proba de forta si echilibru pentru ca traseul de stanca veticala era corectat si inbunatatit de trepti din fier de 14 mm ancorate in stanca, pe care ne puteam sprijini. Cu rucsacii plini in spate realitatea a fost alta; nu ne-au ajutat aproape de loc decat la inceput acele ancore pentru ca apa era mare si cablurile ce urmau in interiorul cheilor sint distruse si ruginite, unora taindu-ne mainile destul de serios. Asadar am ajuns in apa pana la coapse si chiar peste iar traversarea de cc. 1-1,5 km s-a facut prin apa, prin albia cu curenti puternici iar pe alocuri pe bolovani.

            Botezul fiind facut iar tema blogului nefiind aventurile de drumetie trec la continut la inteles. Am gasit lucrurile, oamenii la locul lor si pe mine nu m-am gasit surprins, trist, indignat. Fiind inceputul lunii mai toata vegetatia era in expansiune, pomii infloriti, trilurile pasarilor pline de speranta si vitalitate. Oare noua viata instalata de cu primavara sa fie motivul pacii, a lipsei de confruntare pe care o vedeam in exteriorul meu ?

            Am revazut un personaj de care se povestea mult acum 10 ani in urma. Dupa vorbe era un pictor sihastru care fugea de lume si traia singur intr-o casa cumparata de la un localnic din neamul Petrut, abandonand astfel orasul pentru mare parte din an. Nu primea musafiri si nu cauta anturajul oamenilor. Acum am vorbit prima data cu el fata in fata ca l-am intalnit pe carare iar el ne-a chestionat despre intentiile noastre. De data asta insa din vorba in vorba rolul lui s-a schimbat din subiectul povestilor in povestitor si am aflat cateva lucruri despre cei care au mai ramas peacolo de cand n-am mai fost. Nu era pictor de meserie si nu mai picteaza. Are acum multe de facut in jurul casei pe care n-o poate lasa nepazita una din motive fiind un cioban din zona care mai vine pe nevazute iar ultima data i-a furat toporul in nici 5 minute cat a lipsit deacasa (partea asta trebuia redata cu putin zambet pe buze pt.ca intre timp ce spunea cate are de facut, el fiind un barbat subtirel si putin feminin in miscari, decojea gardul din crengi.. vechi de cand lumea). Ne-a indrumat cu caldura incotro s-o luam dar vroia si sa se asigure ca parasim zona si nu ramanem sa producem deranj si zgomot.

            Prin satele Boteni, Moldoesti, Tecsesti ce ne-au fost pe traseu, am observat pastrandu-se o comuniune a oamenilor cu naturalul prin viata lor zilnica in jurul gospodariei. Contrar celor mai multe statistici si realitati pe care le putem observa daca calatorim catre sate-catune indepartate in care intalnim numai oameni batrani, aici am intalnit copii si oameni tineri, am auzit de scoala 1-4 chiar acolo in deal iar clasele 1-8 mai la vale. Resimt o mila fata de ei cand ma gandesc la izolarea si constrangerea pe care o au acolo dar simt si o bucurie ca au ramas, s-au adaptat sint sanatosi. Lipsa drumurilor si a accesului auto obliga la pastrarea traditiilor legate de cultivarea legumelor si fructelor, oierit, cresterea vitelor, utilizarea materialelor de constructii la care au acces in imediata lor apropiere.

            Greul muncii si a vietii rurale, ba chiar extrapoland si a vietii in general, poate fi considerat ca o plata a pacatului originar la care sintem condamnati toti oamenii nascuti pe Terra. Izbavirea de orice forma a trudei pentru supravietuire va depinde de evolutia mentala, spirituala si tehnica in aceeasi masura dar care in secolul 21 al mileniului III DHR nu este iminenta. Chiar daca ar fi semne ce prevestesc o uniformizare a avutiilor lumii prin globalizare si prin angrenarea tuturor in munca si beneficii, mie imi pare un proces politic fortat si nu cum m-as astepta eu, un proces prin care datorita libertatii oamenilor de a alege, simtii, gandi, crede, ei sa devina mai buni, mai altruisti, mai pregatiti sa se ajute si sa traiasca unitar ca Umanitate. Dupa parerea mea raman, ca varianta sustenabila, microcomunitatile (sat-oras-regiune) in care oamenii (mai educati si evoluati) se cunosc se ajuta si in care ei nu pierd simtul realitatii de zi cu zi, si pastreaza legatura cu istoria, cu mostenirea traditionala culturala, cu constiinta rolului si scopului esential al fiintei de a exista in lumea creata dar de a aspira catre lumea necreata, superioara.

Deszapezire

   Un cuvant mai frecvent ca cel al numelui presedintelui din ultimele 2 luni. Uzat, enervant, speculat dar si plin de suferinte pentru cei care nu traiesc in centrul societatii urbanizate ci undeva la sat.
In contextul acesta ma gandeam cam care e diferenta intre greul si usorul vietii zilnice pentru omenii din orase si pentru cei din zonele rurale. La munte pot exista si 6 luni de izolare pe an, mai la deal 3 luni, in oras cateva saptamani de trafic putin ingreunat (+ accidente o gramada). De ce e asa de greu ? de ce sint 2 forme de locuire si implicit de viata sociala distincte ? si in alte tari mai traditionale sau mai inapoiate exista aceleasi probleme cu natura ?
Parerea mea:
- vor exista tot timpul mai multe dar cel putin 2 forme de organizare, urbana si rurala dupa preferintele oamenilor, chiar daca pana in acest moment (istoric) aceasta preferinta este mult mai mult o constrangere.
- comunitatile unite de oameni indiferent de zona pot face fata mult mai bine problemelor de tipul acesta si nu trebuie sa depinda de conducerea politica a tarii
- peste tot in lume existe aceleasi probleme si confruntari cu natura doar solutiile si rezolvarea sint diferite.
   Acum in 18 martie 2012 in Oradea sint 20 grade; de-o saptamana noaptea se masurau inca temperaturi negative. Deszapezirea o aduce soarele.
Ieri am fost in intampinarea naturii cu Leo si Lia iar peisajul arata cam asa la cc. 600m altitudine pe dealurile din zona Ciucea-Cizer.

Prin 10 martie zona Bratca- Damis arata asa http://leosuteu.homeip.net/ture/articol.php?index=21