duminică, 18 martie 2012

Deszapezire

   Un cuvant mai frecvent ca cel al numelui presedintelui din ultimele 2 luni. Uzat, enervant, speculat dar si plin de suferinte pentru cei care nu traiesc in centrul societatii urbanizate ci undeva la sat.
In contextul acesta ma gandeam cam care e diferenta intre greul si usorul vietii zilnice pentru omenii din orase si pentru cei din zonele rurale. La munte pot exista si 6 luni de izolare pe an, mai la deal 3 luni, in oras cateva saptamani de trafic putin ingreunat (+ accidente o gramada). De ce e asa de greu ? de ce sint 2 forme de locuire si implicit de viata sociala distincte ? si in alte tari mai traditionale sau mai inapoiate exista aceleasi probleme cu natura ?
Parerea mea:
- vor exista tot timpul mai multe dar cel putin 2 forme de organizare, urbana si rurala dupa preferintele oamenilor, chiar daca pana in acest moment (istoric) aceasta preferinta este mult mai mult o constrangere.
- comunitatile unite de oameni indiferent de zona pot face fata mult mai bine problemelor de tipul acesta si nu trebuie sa depinda de conducerea politica a tarii
- peste tot in lume existe aceleasi probleme si confruntari cu natura doar solutiile si rezolvarea sint diferite.
   Acum in 18 martie 2012 in Oradea sint 20 grade; de-o saptamana noaptea se masurau inca temperaturi negative. Deszapezirea o aduce soarele.
Ieri am fost in intampinarea naturii cu Leo si Lia iar peisajul arata cam asa la cc. 600m altitudine pe dealurile din zona Ciucea-Cizer.












Prin 10 martie zona Bratca- Damis arata asa http://leosuteu.homeip.net/ture/articol.php?index=21

luni, 22 august 2011

Cum sa salvezi - fragment


Am o senzatie al naibii de ciudata, noi intotdeauna sintem tineri, traditia e intotdeauna batrana si cele doua par doua capete de lume ce nu se mai ajung niciodata. Pe axa aparent infinita a timpului, doua momente despartite de 100 de ani sint perceptibile ca simultane; de cand avem poze, pot sa o vad pe strabunica mea copil fiind cu parintii ei; Inainte de Hristos si dupa Hr, la doua capete de 2000 de ani putem sa vedem 2 puncte mari aproape simultane ce incap intr-o carte; varsta umanitatii e modelul insasi, nu timpul, ci trupul.
Tot timpul framantarea intre a fost/este/va fi - ul nostru e una si aceeasi; e "programul inserat" intr-o fiinta umana imperfecta ce o impinge catre un oarecare inainte al transformarilor; dupa sus vine jos, dupa material vine spiritual, dupa fiinta vine nefiinta.
Cel care priveste se afla mereu la o distanta fata de ceea ce priveste, asa nu se va intalni clipa mea cu clipa ta. Si totusi bratul lung al vazului si auzului ne aduc trairii in sinele interior cele ce nu sintem noi; rasul tau imi aduce bucurie, plansul tau ma bucura ca exist.


Apoi nu stiu daca acelasi, a venit ingerul si mi-a spus:
"ocupa-te de sufletul tau si traieste-ti clipele pline de duhul celui viu, atunci nu trebuie sa te temi de ceea ce ramane in urma; ceea ce este devine fiinta si nu se mai duce"

luni, 20 iunie 2011

Descrierea traseului (oradea-abrud-mogos...)

Am stabilit ca aceasta zona din muntii Trascaului merita explorata asadar am inceput cu determinarea rutelor si propunere de trasee mixte masina bicicleta pe jos.
Am pornit din Oradea spre Beius , Stei apoi stanga spre Campani, Arieseni, apoi Campeni, Abrud. De fapt initial am pornit spre Zlatna pentru ca pe un atlas cu cativa ani in urma m-am jucat de-a inspiratia si am bifat cateva locatii si directii ce ma inspirau. Apoi chiar inainte sa plec deacasa am listat cateva detalii de harti si am observat ca in zona Abrud este drum ce s-ar putea sa duca la Rameti (implicit in catunul Cheia).

La iesire din Abrud la vreo 2 km se vireaza spre stanga catre Bucium. Am mers frumos, linistit si asteptam sa se strice drumul rau sau chiar sa se termine dar a fost bine, in unele zone surprinzator de bine (chiar absurd acolo unde pe o portinune de vreo 5 km au asfaltat un deal, ca nu era drum inainte; e asa abrupt ca nu ma mir daca au cazut in cap utilajele de asfaltat).




Prima oprire am facut-o in comuna Mogos la o intersectie unde mi-am dat jos bicicleta si am mers la Negrileasa; dupa indicator era o zona protejata de narcise si am aflat ca tocmai cu cateva zile in urma s-au incheiat serbarile specifice locului (..ceva de primavara sau de recolta, nu mai stiu).


Dupa vreo 3 ore de mers dus intors la o panta criminala ziua la amiaza am vazut masini 4x4 ca am crezut ca e ceva super statiune acolo, am vazut urme de scena, oameni rataciti pe jos pe dupa narcise, oameni ce s-au bagat la vale cu doua masini de oras pe o panta ca nu reuseam sa imping bicicleta la deal cu 5 km/ora.. Am ajuns teafar inapoi la masina.


Mi-am propus sa-mi continui drumul cu masina pana era practicabil si sa inoptez peacolo iar a doua zi sa merg cu bicicleta in explorari si sa descopar drumul de legatura catre Cheia. Oarecum as s-a si intamplat, am intrebat oamenii prin sat daca e bun drumul si in continuare iar la a doua oprire am stat mai mult cu un domn ca sa-mi zica cate ceva despre vecinatati si acces. El este HOHOI AUREL

Aici mi-am pus si cortul peste noapte. M-am dus pana mai jos la magazin sa iau bere si s-o impart la o poveste cu gazda. La magazin erau doi barbati cam beti dar obisnuiti cu ameteala unul avand asupra lui masina si copii care se jucau ...(aici n-am capacitatea cuvintelor).. si am schimbat 2 vorbe cu ei. Mi-au dat niste informatii destul de reale despre distanta si practicabilitate (mai reale ca Hohoi), pe de alta parte de mai multe ori m-au intrebat ca am venit singur ? da chiar singur ? da sigur sint cu cineva la cort..!, pana ce am inceput sa ma nelinistesc de ce le putea trece prin intentie. Zicea si Hohoi dupa ce i-am relatat povestea cu cei doi ca mai sint si oameni netrebnici pe aici care poti sa-ti dea in cap daca stiu ca esti singur si cu bani.
Dimineata m-am trezit intreg si bine dispus, doar cerul dadea semne de inorare.

Aveai Hohoi o idee sa merg pe jos de-a lungul vaii sa vad ce frumos e; chiar m-a convis cand mi-a zis ca si taicasau mergea peacolo cateodata si s-a dus si cu bicicleta pe care a trebuit sa o duca in spate de la un punct, pentru a ajunge in Cheia. M-am uitat a doua zi pe drum fiind, pe unde ar fi locul unde se desparte  drumul de vreo poteca dar n-am gasit nimic. Dumul de piatra pe care am mers cu masina am avut bucuria sa observ ca duce prin lunca vaii si prin niste peisaje superbe marginite de dealuri inalte.









Din Valea Barnii unde sta familia Hohoi si pana sus in Ponor sint vreo 18 km.  Mai jos sint niste indicatoare; se tine Ramet apoi Aiud. Pentru cei 18 km daca ploua e nevoie de 4x4.



Chiar daca am petrecut mai mult timp si am stat mai mult de vorba cu Hohoi, n-am reusit sa explorez cine stie ce dedesubturi. Mai sus inainte de ponor cu vreo 6 km l-am intalnit pe Macarie cu care am stat de vorba vreo ora si care chiar daca la prima vedere nu e foarte deschis, este pe langa o personalitate pragmatica si una artistica; el e sculptorul in lemn si are si utilaje (pecare nu le foloseste) cu care a vrut  si vrea sa faca tamplarie ("da cine stie daca om mai trai" zicea el). Dupa cate se pare lumea e pe maini bune. O descoperire interesanta. Femeia garbova din Cheia a carui barbat si baiat  i-am cunoscut acu multa vreme cand am fost cu Razvan in cautare e sora lui Macarie Aurel



 Odata  ajunsi in Ponor drumurile pot duce oriunde


duminică, 29 mai 2011

Rustic-Traditional-Sacru

 

 

Rustic-Traditional-Sacru

(Cateva cuvinte legate de motivele populare, subiect ce ar merita abordat amplu in contextul unei zone geografice bine delimitate si exemplificate trasaturile specifice. Spre exemplu in sculptura lemnului pentru case in vechime pentru decorare se foloseau simboluri care reprezentau teme din mitologia crestina, simboluri pagane, si/sau combinatii mai mult sau mai putin calificate, dar care aveau un scop precis si invocau o relatie om-divinitate)
Trecerea sugerata din titlu binenteles e inversa. Sacra era relatia, prin cugetarea si gestul mestesugarului, a carei incarcatura era transmisa obiectului creat, obiectului de cult; apoi traditia a reprodus mai mult formal acest "obiect" ce initial era incarcat de spirit si era perceput cum ca transmite spirit, pana cand in vremurile noastre vorbim doar de o carcasa a “obiectului”. Acum dupa ce traditionalul nu mai are incarcatura suficienta iar omul a devenit mai putin receptiv chiar opac uneori fata de descifrarea unei manifestari codate,  motivul sacru este strict decorativ. De exemplu simbolurile din tocul-rama unei porti sau usi cum ar fi mesajele text, steaua, motivele solare, crucea etc. nu transmit nici o energie, sint inutile.
Aceste "obiecte" "gesturi" il intregeau si il ajutau pe om in raportarea sa cu lumea cu universul. Simbolurile il insoteau in interiorul locuintei pe pat, farfurii, stergare dar si dupa ce parasea casa si mergea la lucru, pe imbracaminte, traista, medalion, bijuterii. Astfel cu puteri magice sau nu aceste obiecte vorbeau despre viata si moarte, acum si apoi, a sti-cunoaste-intui.
Daca ne gandim acum la lumea obiectelor ce ne inconjoara si cum ne influenteaza ca repere zilnice, (jaloane) atat inconstient cat si constient in alegerea permanenta de fapt intre aceeasi categorie de repere (chiar daca culoarea, forma si intrebuintarea lor difera substantial), putem sa credem ca voit ni se refuza alternativa Adevarata, fie ea orice crede fiecare din noi ca este Altceva. Pantoful nu e altceva decat o sanda sau gheata, painea alba nu e altceva decat painea neagra, masina nu e altceva decat confortul epocii, cartea de poezie insa e altceva decat instructiunile de asamblare ale unui dulap.
Nu am lamurit absolut nimic aici nici daca avem nevoie sau nu avem nevoie de ceea ce am pierdut. Ceea ce mi-e clar insa este ca cele 7 simturi materiale (sau cate or fi) nu sint nimic din posibilitatile de perceptie si intelegere a lumii. Puterea lor si modul cum societatea construieste obiecte ale placerii deci ni le exploateaza cu buna stiinta creaza legaturi stranse instinctual de firea noastra si astfel proportional imi scade forta cu care ma opun si tot mai putin pot scapa din cotidian.
Cred ca pierderea survenita, poate fi un fenomen reversibil. Exercitiul constientizarii este la fel cu un exercitiu fizic. Pana la urma nu ma intereseaza obiectul material ci toate cele de care eu ca om am nevoie pentru a realiza “obiectul” viu.
Se intampla pe toate planurile existentei, tot mai multe lucruri vechi (dar nu invechite) sint inlocuite de altele, moderne si revolutionare, proces ce inverseaza raportul dintre omul care faureste unelte impotriva uneltelor care schimb omul. Posibile scenarii halucinante au fost deja inchipuite, unele aratandu-ne o tehnologie atat de plenara incat nu se mai poate deconecta pentru ca ar duce la dezastre globale, tehnologie care se autoreproduce dupa algoritmi la care omul nu mai are acces.

marți, 26 aprilie 2011

Mestesug

Ma gandesc la mestesug ca la un mod de viata, nu ca la un produs finit. Obiectul creat sau facut nu are valoare fara cel ce l-a lucrat. Omul cand gandeste si prelucreaza materialul, induce o anumita stare acelui obiect prin starea lui proprie.
Daca practicam un sport sau chiar arte martiale, dupa 1-2 ore ne oprim si ne traim firul provocarilor apropape nederanjati. La mestesugar in schimb ma gandesc ca la un monah care si cand nu se roaga e constient de rugaciune si de puterea ei. Ma mai gandesc ca la un izvor sau parau in starea de continuu; un inceput ce se leaga intr-o curgere permanenta.

Cei mai multi nu putem afirma aproape nimic despre starea de continuu pt. ca n-o traim niciodata. Viata e prea fragmentata si acesta ritmicitate se propaga atat de la interior catre exterior cat si invers. Gandul lin odihnit se va fragmenta daca miscarile ne sint fragmentate sau miscarile armonioase se tulbura cu fiecare gand sau flux mental; procesul acesta banuiesc ca se duce pana la cele mai inalte vibratii ale fiintei.

duminică, 10 aprilie 2011

Despre asta vorbesc

Si atunci care-i starea naturala a omului ? Empatia ?
Cand ninge frumos afara mergi sa te scalzi in zapada sau stai in casa sa fii ferit ?
Starea naturala a naturii o stim, cand ninge ninge, cand e soare e soare toate efectele zis meteorologice
au influenta direct palpabila asupra intregului. Iarna si mai ales de sarbatori starea noastra se apropie catre interior, familie, caldura, cu toate ca afara e frig si ar fi empatic sa preluam starea aceea; ma gandeam cu caldura interioara la spatiul rural- natural al locuitului. Acum dupa 3 luni de munca intensa mi-a ramas doar impresia acelor ganduri si simtiri; e si primavara in toi.
Despre asta vorbesc. A sti care e traiectoria determinarea, motivatia interioara, putem spune crezul (ca atunci inseamna ca actionam constienti) pe care omul il pastreaza si practica si il radiaza indiferent de conjunctura. In acest context acum e vremea naturii fiintei mele, a noastre, a omului, a firii asumate de om-Dumnezeu. Asa ca haidem sus pe sa.