marți, 28 decembrie 2010

Rodul zilei

Ziua care tocmai a trecut poate ne-a legat vorbele, gandurile unul altuia; poate legatura fiecaruia cu cineva, a adus un moment special care a rezonat in toate clipele zilei inbunand-o, fericind-o; tot asa gand cu gand impartasit despre o zi mai luminoasa, mai vesela, mai curata a schimbat ziua de ieri (deja imuabila) care la randu-i a nascut-o pe cea de azi. Si mai spun o data poate, anul care tocmai trece il naste, il plamadeste, asa cum ne reprezinta simbolic traditia in 12 zile presarate cu absolutul si atotputernicia Cerurilor deschise, pe anul care va fi altul, mai special, nesperat, neinchipuit dar nu miraculos si spectaculos ci uman, firesc, natural, bun.
Oare inlantuind puzderia de clipe traite pana acum de toti oamenii de pe pamant am putea obtine o harta pe care sa o privim de la distanta ? unde ar fi anul care vine pe aceasta harta multidimensionala; am putea concepe intreaga umanitate ca fiind un proces continuu si omogen in care sa recunoastem un sens o logica a intrepatrunderilor. Sau o posibila harta (a tuturor clipelor traite de toti oamenii in parte si care au influentat clipa tuturor) ar fi ca o tabla stearsa si rescrisa si sterasa din nou si din nou, ca un cimitir al oaselor suprapuse an la rand insa amestecate cu trecerea vantului a ploilor a soarelui peste ele?
Nestiind care-i os si care-i piatra vom spune noi cei vii pamantului ca-i doar un mare mort.

duminică, 26 decembrie 2010

Viitorul in 12 zile

Incepand cu ajunul Craciunului si in cele 12 zile pana in ajunul sarbatorii de Boboteaza timpul renaste. Timpul cel vechi al anului a imbatranit moare iar timpul nou, nascut al anului urmator se plamadeste in aceste zile pregatitoare. Astfel e deosebit de importanta constientizarea ca noi, fiecare in functie de ce gandim, ce ne dorim, cum speram cum sintem si cum ne manifestam fata de ceilalti, participam la constructia Noului An.
Prin numeroasele manifestari folclorice din aceasta perioada consider ca omul isi manifaste bucuria de a putea relationa altfel cu ceilalti, intr-o alta ipostaza, schimbata chiar transfigurata. Tot atunci oamenii au credinta ca gesturile lor (fizice, verbale, ale gandului si sufletului) sint legaturi, invocari in timp real si astfel comunicari cu Dumnezeu. Fiind sarbatoarea nasterii Mantuitorului si cerurile deschise, acum e momentul de maxima intensitate pentru comunicarea mult asteptata deopotriva de om si Dumnezeu.

vineri, 24 decembrie 2010

ACUM

TOATA ISTORIA UMANITATII E INTUNECATA
ORBECAIM NECUNOSCAND ESENTIALUL

AVEM NEVOIE DE ADEVAR SI LUMINA !

marți, 21 decembrie 2010

Contactul

Contactul cu natura lucrurilor se poate face prin perceptiile combinate ale capacitatilor noastre. Dexteritatea manuirii, utilizarea mainilor, prelucarea materialului, utilizarea materiei, adica transformarea atenta si priceputa cu ajutorul mainilor, il numesc mestesug. Pe langa maini mai e nevoie de cava care face interventia sa produca un obiect cu forma definibila, un factor invizibil, o inbinare fericita a mintii a intelegerii a vointei, a starii de spirit. Reproducea azi un mestesugar (in domeniul constructiilor) din cele zise la o prelegere cum ca lumea noastra pe care o numim foarte des reala si concreta de fapt e condusa majoritar din gesturile noastre invizibile si foarte putin prin gesturi concrete fizice, vrand sa zica de ratiunea cu care luam o decizie, emotia cu care analizam sau judecam, reactia pe care o avem verbal sau mental in relatiile de toate zilele cu oamenii etc. In perspectiva asta mestesugul poate fi considerat ca un contact, o intalnire necesara a mainilor noastre cu mintea, intelegerea, simtirile noastre asupra felului de-a fi a materiei vizibile si invizibile.
Reversibilitatea efectului prin care invizibilul (mintea, sufletul) sustine mecanismul realizarii de obiect mi se pare si mai interesanta. Gestul rutinat al mainilor ce par sa lucreze singure vor avea consecinta cunoasterea prin transfer tactil si vibrator al palpabilului. As putea asemana cu mersul pe un teren accidentat de munte cand la inceput mintea atenta controleaza pasii ca dupa un timp mai lung acest mecanism al umblatului discontinuu ne da o stare uneori jucausa, uneori grava dar sigur nu visatoare..
Spre deosebire de arta gatitului unde contactul cu materialul este inseparabil si instinctul este primar, prelucrarea lemnului in constructia de case traditionale este un proces putin mai rafinat mai separat de instinctul hranei dar inca e in sfera utilului si a supravietuirii, avansand ma gandesc la pictarea unei farfurii sau decorarea, sculptarea unei grinzi de lemn este un gest dezinteresat, un alt nivel al raportarii la obiect si intentia de al produce. As zice ca e un semn al nevoii manifestate de armonie, armonizare, organizare, adica reveleaza o stare opusa entropiei fizice, a tendintei dezintegrarii materiei asadar il consider un act creator de inspiratie invizibila mentala si spirituala.

duminică, 19 decembrie 2010

Ce poveste realitatea asta,

o coborare din tablou, asta s-a intamplat cand intr-o seara stand singur la o masa, Joe un nenea muzician din Oradea mi-a sugerat sa impart locurile cu cativa oameni care venisera la concert, iar masa la care stateam era chiar langa scena unde se putea vedea si auzi bine. Desigur fara nici o retinere mi-am dat acordul iar la masa au aparut doua doamne o fetita si un barbat. Folosesc apelativul acesta pentru ca doamnele inspirau noblete prin prezenta fizica, statura, expresia portului, fara a avea imbracaminte eleganta sau festiva. M-a cuprins o emotie nesigura si vinovata cand mi-a devenit clar ca m-am trezit stand in fata cu persoanele pe care le fotografiasem intamplator, intr-o ipostaza furata a clipei; era dupamiaza relaxanta a vietiilor noastre, a rolului lor real ce aluneca catre privirea mea eliberata, catre momentul instantaneu a captarii, a separarii intre privitor si scena. Intalnirea spontana de atunci prin care scena si oamenii au ajuns un microunivers imprimat a luminii pe un format dreptunghiular, se transforma acum la masa in restaurantul unde incepea sa cante muzica, intr-o postprocesare, revelopare cu subtante noi ale auzului, miscarii, viului grai, a memoriei. Si ghici de unde veneau, de la un film, " Autobiografia lui ...

miercuri, 15 decembrie 2010

Legatura-Recunosc

Subiectul anterior mi-a dat raspuns la o intrebare veche si grea si care imi venea cu tristete ca de ce nu simt lipsa lui Dumnezeu, de ce n-o percep acut ca o nevoie organica cum e setea, foamea, imperecherea, sau cum e nevoia de a Avea, sau nevoile estetice de frumos, sau de confort. Eu nu simt o astfel de nevoie fata de o persoana divina sau entitate indepartata si atotputernica.
De ce ?
Un raspuns mi-a venit acum, referitor la cum ziceam mai devreme despre sugestia informationala din exterior, in plan divin nu se intampla o inducere prin forta a nevoii de dumnezeu. Si atunci asta e cheia creatiei, a omului separat de "Cer"; adica sa aleaga de la sine, constient si asumat si pana la urma cu truda multa, acest drum, acesta ingenunchiere a fapturii, un taras catre curatire, spalare, purificare, separare de acest pamant numit trup si viata in trup.

Recunosc

recunosc cateva elemente indispensabile de luat in calcul pentru a ramane in normalitate, pentru a nu pierde contactul cu firea si nevoia noastra esentiala iar nu a inventa basme fanteziste despre omul-robot, clonarea etc. care distrag atentia catre taramuri ce se pot explora la nesfarsit dar care nu ne aduc mai multa lumina asupra ceea ce sintem:
-e natural sa ai permanent aer curat apa curata lumina de la soare,   -sa folosesti alimente cultivate in conditii nemodificate sintetic,   -sa locuiesti in case construite din materiale ce nu degaja substante nocive, radiatii, unde,   -sa ai activitate fizica si mentala armonioasa zilnic si sa traiesti fara constrangeri sociale obligatorii si sufocante financiar ,temporal, moral,   -sa traiesti intr-o organizare de tip stat in care impreuna inseamna mai bine pentru fiecare si nimic altceva,   -fara legi care sa te constranga mai mult decat o faca mama cu copilul bolnav care nu vrea sa manance,   -sa crezi in Dumnezeu sau macar in principiul evolutiei spirituale catre armonie prin bunatate si dragoste,  
...lista e deschisa...

Sa presupunem ca totul merge inainte fara un principiu al trairii traditionale, naturaliste, eu vizualizez omul peste sa zicem 100 de ani conectat invizibil si inseparabil la o masa informatica care ii poate  controla atat nevoia cat si satisfacerea ei. Asta e omul-robot care nu mai stie care e gandul lui propriu, dorinta lui si care e cea indusa. Mie mi se pare bizar. Intr-o aceeasi perspectiva chiar si despre lumea noastra putem spune ca nu noi ne stabilim prioritatile si nevoile ci sint induse prin masa informationala cu care luam contact zi de zi.

marți, 14 decembrie 2010

Bulz

     Pasiunea mea a inceput la Bulz. Sint multi ani de atunci, cam de prin 1979. Apoi cescand am inceput sa devin constient si sa privesc in urma la copilarie; imi venea greu sa-nteleg mecanismul mintii, a firii a rostului secvential pe care ni-l rezerva viata. Atatea treceri de la o intelegere la alta, de la pacatoseniile neasumate ale copilariei la cainta pentru orice intentie a varstnicului responsabil dar din nou inconstient.
     Dimineata deabia coboram din somn, apoi din pat, cum treceam de usa casei, coplesit de lumina deafara intram in suflarea naturii dense, in expiratia copacilor numita aer, era verde era roua, imi luam avant din fuga si m-aruncam in genunchi ca sa alunec ca la sanius doar ca acum spulberam iarba uda din care storceam un miros placut de salata pentru vacute . Faceam asta pana oboseam sau imi rupeam hainele sau imi atragea atentia Nadia, cainele mama si prieten si ne luam cu altele. Un alt mister legat de asta, cum poate avea atata dragoste un caine, un latrator, muscator din fire si totusi un iubitor innascut ?

duminică, 12 decembrie 2010

De ce, cu cine ?

Am un prieten care crede ca drumul e totul, iar tinta, sensul drumului se reveleaza se inoieste permanent cu fiecare urma lasata a fiecarei calcari.
Am un prieten care e mai curajos decat poate suporta logica mea, trupul lui, sensul vietii.
Am un prieten care ne provoaca sa traim altceva, ceva nemaitrait de noi pana acum: ce rost ar avea sa ne cautam in ceea ce altii au trait de nenumarate ori inaintea noastra.
Am prieteni care se trezesc des uitandu-se in jurul lor in clipa lor, in chipul lor din oglinda si observa ca acel moment este gol, ca acea clipa vine de undeva intersectand sirul prelung si galagios al invartelilor noastre.
Acel moment ne aduce pe noi insine parca dintr-o alta realitate, al unui eu geaman si altfel, care ne priveste in ochi intrebandu-ne, intrebandu-ma “ cine esti tu? esti tu ? in secunda asta esti, in minutul asta esti cineva? Ai ceva pentru care te cheama intr-un fel, nascut intr-un fel inca viu? Ai ceva inauntru, in interiorul pieptului, a mintii, a inimii, e ceva acolo pentru care sa zici eu sint ? “
Am un prieten care zicea ca El Este si care pas cu pas e dispus sa-mi reveleze drumul, scopul si curajul necesar pentru a merge pe drumul mereu serpuitor si ne-drept.

Prezentare

Orice inceput de drum, orice pornire e si inceputul unui drum initiatic.

Orice inceput de drum care are intentia cautarii si a gasirii, orice drum descoperitor a oricarui om dispus sa parcurga inceputul continuu al traseului, este un drum initiatic.

Limitele nu sint limitari sint frontierele provocarii; privirea dincolo, ascultarea fara de auzitului, intelegerea irationala, iubirea celui vrednic de ura.

Omul material nu e piedica in calea spiritului ci devine o insusire a spiritului.