Ce poveste realitatea asta,

o coborare din tablou, asta s-a intamplat cand intr-o seara stand singur la o masa, Joe un nenea muzician din Oradea mi-a sugerat sa impart locurile cu cativa oameni care venisera la concert, iar masa la care stateam era chiar langa scena unde se putea vedea si auzi bine. Desigur fara nici o retinere mi-am dat acordul iar la masa au aparut doua doamne o fetita si un barbat. Folosesc apelativul acesta pentru ca doamnele inspirau noblete prin prezenta fizica, statura, expresia portului, fara a avea imbracaminte eleganta sau festiva. M-a cuprins o emotie nesigura si vinovata cand mi-a devenit clar ca m-am trezit stand in fata cu persoanele pe care le fotografiasem intamplator, intr-o ipostaza furata a clipei; era dupamiaza relaxanta a vietiilor noastre, a rolului lor real ce aluneca catre privirea mea eliberata, catre momentul instantaneu a captarii, a separarii intre privitor si scena. Intalnirea spontana de atunci prin care scena si oamenii au ajuns un microunivers imprimat a luminii pe un format dreptunghiular, se transforma acum la masa in restaurantul unde incepea sa cante muzica, intr-o postprocesare, revelopare cu subtante noi ale auzului, miscarii, viului grai, a memoriei. Si ghici de unde veneau, de la un film, " Autobiografia lui ...