strada romania

Nu vreau sa exagerez dar trebuie.

Nu vreau sa ies in strada dar trebuie.

Am fost in Rosia Montana.

Prima data a fost demult, eram foarte tineri, ne-am dus la concert, am cateva fotografii pe film. Vreme buna, natura, concerte, foarte multi oameni, ne-am simtit cool. Am vazut casele, am vazut gospodariile, bisericile, ulitele abrupte, cariera; era f. mare, utilajlele erau in repaos, unele ruginite; abia se distingeau in terasele sapate in munte. Am intrat si noi cu masina in cariera si ne-am ratacit.

In centrul localitatii in casa de cultura se proiecta ceva despre zona. Am mers sa vedem ca era gratis si parea important.. Acolo descriau si explicau pe un proiector ce va fi cum va fi. Nu am ramas cu vreo impresie nici clara nici rea nici buna, in afara faptului ca RMGC propunea cheltuirea unei sume imense de bani, care pentru mine parea o investitie inimaginabila chiar si numai daca ma gandesc ca le-au propus tuturor care pleaca si isi parasesc casele ca le ofera o noua casa intr-un cartier amenajat undeva in judet. Era vorba de mii de case. Deci primul pas dupa mine era sa se vada cartierul “emigrantilor” ca ei sa hotarasca daca vor acolo sau nu. Habar nu aveam cine e RMGC.

Ulterior am aflat ca ei sint cei care vor sa scoata aur numai ca d.p.d.v. financiar nu aveau decat un sediu si cativa angajati. Pai sigur ca te pune pe ganduri.. Asta nu era primul an din istoricul problemei locale, deja existau tabere pro si contra printre sateni. Era totodata o organizatie locala formata din tineri si cativa profi care construiau deja baricadele.

Am fost si cu o alta ocazie dar numai cu gandul la timp liber, natura si muzica. Asta in urma cu vreo 2 ani.

Am urmarit din cand in cand dezbateri cu tema proiectului, am ramas la curent dar la modul general. Nu mi se parea ca e suficient de periculos si vital subiectul si depasea cu mult timpul meu in care sa ma documentez solid pentru a-mi construi o parere cat mai nepoluata. Cand am vazut ca e o increngatura politica aberanta in spatele proiectului pe care eu simplu oricine nu am cum sa-l combat, am devenit indiferent. Din experienta ultimilor 22 de ani sint convis ca nu politicienii imi vor realiza visele si nu ei ma vor face implinit. Fumul zboara prea sus ca sa il mai vad.

Dar daca iti sufla fumul in fata te irita nu ? Pai asta au facut acum ei oricine, sefii turmei. Mi-au zis uite, daca vrem noi conducatorii alesi, doar scriem pe o foaie ca tara e data, aruncata ca un ciolan la caini si ei vor fi liberi s-o sfartece dupa cum vor coltii lor. Mi-au scris ca eu nu contez si nici nu exist. Mi-au scris ca natura, oamenii, tara, e a celor care o calca in picioare.

Asta nu te irita ?

Tot proiectul minier a pornit din start ca o specula, o cacialma. Ascultati-i pe cei care au fost chiar la inceput acolo si va veti minuna. Oamenii, localnicii cu bun simt, fostii mineri cu scoala s-au prins de la inceput si de aceea au avut curajul sa se impotriveasca. Lucrarea de licenta a unui student e o capodopera pe langa cele 30 de file ale proiectului RMGC cu care au venit aici in Romania sa-si bage coada in cea mai mare exploatare de aur din Europa.

Trist si periculos, in lume se fac crime pentru 1000 de euro, dar atunci pentru miliarde se va face genocid ? S-ar putea. Nu condamn pe nimeni, dar decat sa ma fac ca dusmanul e langa mine si nu-l vad mai bine il tin departe ca altfel oricand sint expus la riscul sa-mi taie beregata pe la spate. Nu stiu eu dinastea ca n-am dusmani, probabil nici nu-mi doresc. In schimb am prieteni de suflet care valoreaza cel mai mult. Am prieteni de suflet pe care nici nu-i cunosc. Am sentimentul ca multi dintre ei sint acum in strada, aceasta fiind ultimul loc liber de exprimare. Nu ii cunosc, nu se cunosc intre ei dar fiecare ne cunoastem propriul suflet ata cat sa stim ca existam, chiar sintem.

Dragi cei de sus si cei de si mai sus, faceti-ne sa ne simtim bine in tara noastra si noi va vom inconjura cu bucuria si iubirea noastra.

Dragi cei nascuti in Romania si locuitori ai tarii, totul e al nostru si al niciunuia. Vom da ceva pentru ca vrem si pentru ca nu-i de dat; nu pentru ca ni-l iau cu forta.

Haideti sa ne gandim la urmatorii 20 de ani sau si mai mult si sa facem in asa fel ca nimeni, nici unul, sa nu schimbe gandul de bine al tuturor. Hai sa construim binele din nou.

Mai oameni mari, cautati-va alte jucarii ca astea nu-s de joaca.

Da, am aflat ca cianura e metoda cea mai ieftina si cu cel mai bun randament, dar totodata cu riscuri foarte mari, impotriva naturii, a ecosistemului pe termen lung si deci a omului.
Am aflat ca sint exploatari cu cianura in toata lumea dar in multe din situatii sint conflicte legate de modul nesigur si abuziv asupra mediului. Unii au si patit-o ca in Baia Mare. 
Am aflat ca avem nevoie de bani si locuri de munca dar sa le facem responsabil si pe termen lung si foarte lung.
Zic unii ca se poate gestiona siguranta unei exploatari cu cianuri insa calculand costurile de consolidare ajung la nivelul profitabilitatii sau il chiar depasesc, asa ca nu va fi nimeni prost daca se apuca sa faca bani sa-i bage in diguri si substante de neutralizare SIGUR !
Am aflat ca statul roman actual face legi speciale pentru o companie privata in detrimentul tuturor altora din afara companiei, incalca drepturi esentiale ale omului, incalca dreptul de proprietate, incalca obligatia de supervizor al organismelor statului... jalnici oameni, (de fapt cred ca nu-s oameni)
Tot ce se intampla in strada este pe bune, aproape nimeni nu a iesit fortat ci pentru un ideal in care Crede. Unitatea e emotionanta. Mai e nevoie totusi, de inca atatia si pe termen lung care sa fie dispusi sa se mobilizeze oricand.
Doar in momentele astea Cred ca Romania poate capata un sens, insa trebuie sa demonstreze ca il merita. Acum asta se facem in strada.

de la copaci

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=10151378576057909&set=a.258016217908.138579.117609792908&type=1&theater

vallombreuse

http://www.photomagazine.ro/%E2%80%9Epeuples%E2%80%9D/#.UJGh86purJI.facebook

Seria invataturilor

   Am invatat multe in vara asta incepand din martie de cand am facut primele iesiri sportive dar si de contact cu ruralul si apoi intalnind oameni ce mi-au impartasit din experienta lor, si mai cu seama revederea cu Ovidiu care a avut rabdare sa-mi povesteasca istorie si filozofie, dorind totodata sa experimenteze noi trairi directe in natura salbatica.
   Nu voi scrie tot aici dar referindu-ma la traditional sint tot mai convins ca majoritatii le este indiferent sa invete sa separe autenticul de copie, arhaicul de vechi si invechit, pe scurt valoarea de nonvaloare. Si da, fara sa invatam despre asta nu avem de unde sti; uneori intuim dar pe termen lung ne vom trezi tot mai confuzi, daca nu citim si nu ne documentam. Apoi ar trebui sa-ntelegem cum se impleteste sacrul cu viata zilnica intr-un spatiu rural si cum s-ar cuveni sa se petreaca, cum am putea utiliza si continua experienta traditionala. Da, uite asa imi veni acum urmatorul plan-proiect ce l-as realiza; o documentare filmata despre partea practica si teoretica in comportamentul oamenilor de la tara in modul lor de a se raporta la divinitate, biserica, morala, munca si datorie tot din perspectiva sacra; radiografii din cateva locuri mai reprezentative ale tarii, fiecare cu influentele ei culturale si economice.
   Si inca o data aceeasi intrebare, de ce e important ? Pentru armonie. Viata si aspiratiile urbane trebuie sa fie in armonie cu evolutia tehnologica dar si cu mostenirea culturala. Axa raportarilor este drumul adevarului iar validarea lui se face in raport cu Divinitatea.

o problema moderna

Arabella a scis:

 „Sa traim macar o zi in ritmul naturii, sa nu ne mai temem de fiecare coaja de nuca ori aripa de tantar de pe drum. Haide sa ne trezim devreme, sa alergam ori sa ne oprim, cu blandete, firesc... Hai sa nu ne mai lasam coplesiti de valtoarea zilelor, de morisca vietii... si daca masinariile vor suna sa le lasam sa sune pana vor ragusi. Si daca clopotul va suna, de ce ne-am grabi?” (Henry David Thoreau)

1817-1862, adica o problema inca moderna.

Stim cu totii despre perioadele epocilor primitive ca oamenii aveau o relatie combinata intre supunere-respect dar si stapanitor fata de natura. Era mediul lor de cunoastere evolutie supravietuire. Mistificau uneori ceea ce nu cunosteau astfel erau constienti de raportul de forte univers-natura-om-fiinta.

Cred ca ruperea de natura s-a petrecut o data cu aparitia sclaviei cand omul era indepartat de firea lui libera. Practicand exercitiul supunerii omului cu forta, s-a ajuns ca in timpurile noastre sa devenim dornici de a fi supusii unui sistem care pe bani de nimic ne cumpara, cu tot acordul si din propria noastra dorinta. Romanii (sau dacii, tracii etc), popor de agricultori si oieri ar trebui sa se prinda mai repede cum sta treaba dar o alta forma de sclavie a pus stapanire pe om, aceea de a fi supus banilor, care are acelasi efect de dezumanizare. Abordez fugitiv ca un raspuns intr-o pauza de 10 minute si ma reped ca la un fel de concluzie, observand ca oamenii nu mai iubesc natura. Chiar daca sint atrasi de ea se folosesc de natura ca de-o prostituata doar satisfacnadu-si nevoile bazice primare si ignora in totalitate orice relatie constienta de iubire si respect.

Generalizez pt. ca e vorba de toti in acest subiect deschis de Arabella iar in particular am motive sa sper ca nu e totul pierdut pentru ca exista oameni care se exprima in felul lor (prin sporturi, activitati ecologice, asociatii de montaniarzi etc) si care prin acestea transmit si chiar ii contamineaza pe ceilalti in idea ca sintem un organism viu toti oamenii-natura, iar convietuirea se poate realiza doar prin deschidere, inteligenta, dragoste si responsabilitate asumate de fiinta ce se autointituleaza homo sapiens sapiens (fiinte vii inteligente)

1 Mai prin Trascau

Acum petrecand doua zile scurte si concentrate m-am simtit doar turist. Am perceput localnicii bine asezati la casele lor, stabili si stapani pe ceea ce sint si fac.

            Traseul propus era preponderent nou pentru mine, mai putin intrarea in zona muntoasa dinspre Manastirea Rameti catre Cheile Rametului. Trebuia sa-l parcurgem pe sus pe creasca numita Brana Caprelor. Curiozitatea si vitejia baieteasca ne-a atras catre adancul cheilor prin vale; parea a fi o proba de forta si echilibru pentru ca traseul de stanca veticala era corectat si inbunatatit de trepti din fier de 14 mm ancorate in stanca, pe care ne puteam sprijini. Cu rucsacii plini in spate realitatea a fost alta; nu ne-au ajutat aproape de loc decat la inceput acele ancore pentru ca apa era mare si cablurile ce urmau in interiorul cheilor sint distruse si ruginite, unora taindu-ne mainile destul de serios. Asadar am ajuns in apa pana la coapse si chiar peste iar traversarea de cc. 1-1,5 km s-a facut prin apa, prin albia cu curenti puternici iar pe alocuri pe bolovani.

            Botezul fiind facut iar tema blogului nefiind aventurile de drumetie trec la continut la inteles. Am gasit lucrurile, oamenii la locul lor si pe mine nu m-am gasit surprins, trist, indignat. Fiind inceputul lunii mai toata vegetatia era in expansiune, pomii infloriti, trilurile pasarilor pline de speranta si vitalitate. Oare noua viata instalata de cu primavara sa fie motivul pacii, a lipsei de confruntare pe care o vedeam in exteriorul meu ?

            Am revazut un personaj de care se povestea mult acum 10 ani in urma. Dupa vorbe era un pictor sihastru care fugea de lume si traia singur intr-o casa cumparata de la un localnic din neamul Petrut, abandonand astfel orasul pentru mare parte din an. Nu primea musafiri si nu cauta anturajul oamenilor. Acum am vorbit prima data cu el fata in fata ca l-am intalnit pe carare iar el ne-a chestionat despre intentiile noastre. De data asta insa din vorba in vorba rolul lui s-a schimbat din subiectul povestilor in povestitor si am aflat cateva lucruri despre cei care au mai ramas peacolo de cand n-am mai fost. Nu era pictor de meserie si nu mai picteaza. Are acum multe de facut in jurul casei pe care n-o poate lasa nepazita una din motive fiind un cioban din zona care mai vine pe nevazute iar ultima data i-a furat toporul in nici 5 minute cat a lipsit deacasa (partea asta trebuia redata cu putin zambet pe buze pt.ca intre timp ce spunea cate are de facut, el fiind un barbat subtirel si putin feminin in miscari, decojea gardul din crengi.. vechi de cand lumea). Ne-a indrumat cu caldura incotro s-o luam dar vroia si sa se asigure ca parasim zona si nu ramanem sa producem deranj si zgomot.

            Prin satele Boteni, Moldoesti, Tecsesti ce ne-au fost pe traseu, am observat pastrandu-se o comuniune a oamenilor cu naturalul prin viata lor zilnica in jurul gospodariei. Contrar celor mai multe statistici si realitati pe care le putem observa daca calatorim catre sate-catune indepartate in care intalnim numai oameni batrani, aici am intalnit copii si oameni tineri, am auzit de scoala 1-4 chiar acolo in deal iar clasele 1-8 mai la vale. Resimt o mila fata de ei cand ma gandesc la izolarea si constrangerea pe care o au acolo dar simt si o bucurie ca au ramas, s-au adaptat sint sanatosi. Lipsa drumurilor si a accesului auto obliga la pastrarea traditiilor legate de cultivarea legumelor si fructelor, oierit, cresterea vitelor, utilizarea materialelor de constructii la care au acces in imediata lor apropiere.

            Greul muncii si a vietii rurale, ba chiar extrapoland si a vietii in general, poate fi considerat ca o plata a pacatului originar la care sintem condamnati toti oamenii nascuti pe Terra. Izbavirea de orice forma a trudei pentru supravietuire va depinde de evolutia mentala, spirituala si tehnica in aceeasi masura dar care in secolul 21 al mileniului III DHR nu este iminenta. Chiar daca ar fi semne ce prevestesc o uniformizare a avutiilor lumii prin globalizare si prin angrenarea tuturor in munca si beneficii, mie imi pare un proces politic fortat si nu cum m-as astepta eu, un proces prin care datorita libertatii oamenilor de a alege, simtii, gandi, crede, ei sa devina mai buni, mai altruisti, mai pregatiti sa se ajute si sa traiasca unitar ca Umanitate. Dupa parerea mea raman, ca varianta sustenabila, microcomunitatile (sat-oras-regiune) in care oamenii (mai educati si evoluati) se cunosc se ajuta si in care ei nu pierd simtul realitatii de zi cu zi, si pastreaza legatura cu istoria, cu mostenirea traditionala culturala, cu constiinta rolului si scopului esential al fiintei de a exista in lumea creata dar de a aspira catre lumea necreata, superioara.