Locuitul autentic

Practic 1

  Pentru inceput propun sa alegem un loc (acel loc) unde s-ar putea organiza o iesire-excursie si care sa fie potrivit pentru a relua de cate ori se poate evenimente asemanatoare. Aici vom produce un manifest care ar putea consta in: prezentarea catorva  (1-3) mestesuguri dpdv practic sustinut de material informational despre ce a fost (motive, simboluri ..), cum s-a schimbat si la ce ne poate folosi acum, ca pana la urma la procesul transformarii obiceiurilor, trairilor, au participat dea lungul timpului milioane de oameni. De asemenea vom realiza un film cu evenimentul si o baza de date cu imagini si obiecte realizate in acest context. Ar fi bine sa fie implicati oameni de fiecare parte, cei care manuiesc materialul, cei care asista si cei care locuiesc acolo si care vor avea o reactie anume.
   Continuarea ar consta in reluarea in maniera asemenatoare a manifestului si cu inbunatatiri aduse. Se poate realiza si intr-o alta locatie pentru a vedea cum influenteaza oamenii si locul desfasurarea unui act cultural traditional dar si modern.
   Ce mi se pare esential ca la prezentari chiar de la inceput sa se aduca obiecte realizate cu maiestrie pe baza carora sa se dea explicatii. Poate o vizita la muzeu mai inainte.

   De ce e si modern sau mai bine zis contemporan acest manifest. Pentru ca e provocat ca reactie justificata ce observa consecintele traiului modern care duc la indepartarea omului de natura, de spatiu locuitului autentic. Nu e suficient sa mergi duminica sa petreci cateva ore in jurul gatitului sau la bronzat. Partea asta e doar depresurizarea, ca si cand lasi cainele din lesa cand il duci din apartament in parc la plimbare. Personal marturisesc ca fiind un iubitor de natura incerc sa ies cate o zi sau jumatate de zi pentru o plimbare si aer curat dar e prea putin pentru ca nu reusesc sa ma indepartez de masina, de gandurile ce revin peste cateva ore, de zumzetul ce ma urmareste inconstient in minte, in stare. Ma gandesc totusi, ca o ipoteza de fictiune cum ar fi daca toti oamenii dintr-un oras ar face, aproape ca o terapie, iesiri de linistire 2 zile, sambata-duminica, in fiecare saptamana. Presupun ca luni cand ar merge la munca toti ar fi senini si relaxati si pozitivi (sigur nu se intampla asa ceva niciodata dar ca reflectare si comparatie).
   Tot ca fictiune daca ar fi gratis o cabana, un loc unde sa stai, sa dormi fara nici o grija, te-ai duce ?

Rodul zilei

Ziua care tocmai a trecut poate ne-a legat vorbele, gandurile unul altuia; poate legatura fiecaruia cu cineva, a adus un moment special care a rezonat in toate clipele zilei inbunand-o, fericind-o; tot asa gand cu gand impartasit despre o zi mai luminoasa, mai vesela, mai curata a schimbat ziua de ieri (deja imuabila) care la randu-i a nascut-o pe cea de azi. Si mai spun o data poate, anul care tocmai trece il naste, il plamadeste, asa cum ne reprezinta simbolic traditia in 12 zile presarate cu absolutul si atotputernicia Cerurilor deschise, pe anul care va fi altul, mai special, nesperat, neinchipuit dar nu miraculos si spectaculos ci uman, firesc, natural, bun.
Oare inlantuind puzderia de clipe traite pana acum de toti oamenii de pe pamant am putea obtine o harta pe care sa o privim de la distanta ? unde ar fi anul care vine pe aceasta harta multidimensionala; am putea concepe intreaga umanitate ca fiind un proces continuu si omogen in care sa recunoastem un sens o logica a intrepatrunderilor. Sau o posibila harta (a tuturor clipelor traite de toti oamenii in parte si care au influentat clipa tuturor) ar fi ca o tabla stearsa si rescrisa si sterasa din nou si din nou, ca un cimitir al oaselor suprapuse an la rand insa amestecate cu trecerea vantului a ploilor a soarelui peste ele?
Nestiind care-i os si care-i piatra vom spune noi cei vii pamantului ca-i doar un mare mort.

Viitorul in 12 zile

Incepand cu ajunul Craciunului si in cele 12 zile pana in ajunul sarbatorii de Boboteaza timpul renaste. Timpul cel vechi al anului a imbatranit moare iar timpul nou, nascut al anului urmator se plamadeste in aceste zile pregatitoare. Astfel e deosebit de importanta constientizarea ca noi, fiecare in functie de ce gandim, ce ne dorim, cum speram cum sintem si cum ne manifestam fata de ceilalti, participam la constructia Noului An.
Prin numeroasele manifestari folclorice din aceasta perioada consider ca omul isi manifaste bucuria de a putea relationa altfel cu ceilalti, intr-o alta ipostaza, schimbata chiar transfigurata. Tot atunci oamenii au credinta ca gesturile lor (fizice, verbale, ale gandului si sufletului) sint legaturi, invocari in timp real si astfel comunicari cu Dumnezeu. Fiind sarbatoarea nasterii Mantuitorului si cerurile deschise, acum e momentul de maxima intensitate pentru comunicarea mult asteptata deopotriva de om si Dumnezeu.

ACUM

TOATA ISTORIA UMANITATII E INTUNECATA

ORBECAIM NECUNOSCAND ESENTIALUL

AVEM NEVOIE DE ADEVAR SI LUMINA !

Contactul

Contactul cu natura lucrurilor se poate face prin perceptiile combinate ale capacitatilor noastre. Dexteritatea manuirii, utilizarea mainilor, prelucarea materialului, utilizarea materiei, adica transformarea atenta si priceputa cu ajutorul mainilor, il numesc mestesug. Pe langa maini mai e nevoie de cava care face interventia sa produca un obiect cu forma definibila, un factor invizibil, o inbinare fericita a mintii a intelegerii a vointei, a starii de spirit. Reproducea azi un mestesugar (in domeniul constructiilor) din cele zise la o prelegere cum ca lumea noastra pe care o numim foarte des reala si concreta de fapt e condusa majoritar din gesturile noastre invizibile si foarte putin prin gesturi concrete fizice, vrand sa zica de ratiunea cu care luam o decizie, emotia cu care analizam sau judecam, reactia pe care o avem verbal sau mental in relatiile de toate zilele cu oamenii etc. In perspectiva asta mestesugul poate fi considerat ca un contact, o intalnire necesara a mainilor noastre cu mintea, intelegerea, simtirile noastre asupra felului de-a fi a materiei vizibile si invizibile.
Reversibilitatea efectului prin care invizibilul (mintea, sufletul) sustine mecanismul realizarii de obiect mi se pare si mai interesanta. Gestul rutinat al mainilor ce par sa lucreze singure vor avea consecinta cunoasterea prin transfer tactil si vibrator al palpabilului. As putea asemana cu mersul pe un teren accidentat de munte cand la inceput mintea atenta controleaza pasii ca dupa un timp mai lung acest mecanism al umblatului discontinuu ne da o stare uneori jucausa, uneori grava dar sigur nu visatoare..
Spre deosebire de arta gatitului unde contactul cu materialul este inseparabil si instinctul este primar, prelucrarea lemnului in constructia de case traditionale este un proces putin mai rafinat mai separat de instinctul hranei dar inca e in sfera utilului si a supravietuirii, avansand ma gandesc la pictarea unei farfurii sau decorarea, sculptarea unei grinzi de lemn este un gest dezinteresat, un alt nivel al raportarii la obiect si intentia de al produce. As zice ca e un semn al nevoii manifestate de armonie, armonizare, organizare, adica reveleaza o stare opusa entropiei fizice, a tendintei dezintegrarii materiei asadar il consider un act creator de inspiratie invizibila mentala si spirituala.

Ce poveste realitatea asta,

o coborare din tablou, asta s-a intamplat cand intr-o seara stand singur la o masa, Joe un nenea muzician din Oradea mi-a sugerat sa impart locurile cu cativa oameni care venisera la concert, iar masa la care stateam era chiar langa scena unde se putea vedea si auzi bine. Desigur fara nici o retinere mi-am dat acordul iar la masa au aparut doua doamne o fetita si un barbat. Folosesc apelativul acesta pentru ca doamnele inspirau noblete prin prezenta fizica, statura, expresia portului, fara a avea imbracaminte eleganta sau festiva. M-a cuprins o emotie nesigura si vinovata cand mi-a devenit clar ca m-am trezit stand in fata cu persoanele pe care le fotografiasem intamplator, intr-o ipostaza furata a clipei; era dupamiaza relaxanta a vietiilor noastre, a rolului lor real ce aluneca catre privirea mea eliberata, catre momentul instantaneu a captarii, a separarii intre privitor si scena. Intalnirea spontana de atunci prin care scena si oamenii au ajuns un microunivers imprimat a luminii pe un format dreptunghiular, se transforma acum la masa in restaurantul unde incepea sa cante muzica, intr-o postprocesare, revelopare cu subtante noi ale auzului, miscarii, viului grai, a memoriei. Si ghici de unde veneau, de la un film, " Autobiografia lui ...